Preasfințitul Lucian Mic - Ierarhul Caransebeșului

Educaţie şi formare

  • Născut la 9 septembrie 1970, în municipiul Arad, jud. Arad;
  • 1977-1885 - Şcoala Generală Nr. 10 din Arad;
  • 1985-1987 - Liceul Teoretic "Moise Nicoară" din Arad;
  • 1987-1992 - Seminarul Teologic "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş;
  • 1992-1996 - Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad
  • 2001-2004 - Cursuri postuniversitare la Facultatea de Teologie a Universităţii din Oradea;
  • 2009-2012 - Cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Craiova;
  • 2013 - Doctor în Teologie. Tema de cercetare: Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române din Banat cu Biserica Ortodoxă Sârbă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
  • 2013 - Doctor în Teologie. Tema de cercetare: Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române din Banat cu Biserica Ortodoxă Sârbă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Activitate clericală

  • Preot slujitor la mănăstirea Hodoș Bodrog din Arhiepiscopia Aradului - 1 august 1992 - 1 ianuarie 1994 (rasofor din 14 august 1991, hirotonit diacon în 24 iulie 1992 de către Episcopul Emilian Arădeanul şi preot în 25 iulie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului);
  • Preot slujitor la catedrala mitropolitană din Timișoara - 1 septembrie 1994 - 1 iulie 1995;
  • Stareț al Mănăstirii "Izvorul Miron"- Românești - 1 iulie 1995 - 1 octombrie 2000 (hirotesit protosinghel în decembrie 1999);
  • Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei - 1 decembrie 1999 - 1 octombrie 2000 (hirotesit arhimandrit în 30 ianuarie 2000);
  • Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei - 1 octombrie 2000 - 25 februarie 2006 (ales de Sfântul Sinod al BOR în data de 12 septembrie 2000, hirotonit arhiereu în 1 octombrie 2000);
  • Episcop al Caransebeșului -26 februarie 2006 - prezent (ales de Sfântul Sinod al BOR în data de 8 februarie 2006);

Activitatea ştiinţifică

Lucrări:

Cărţi de unic autor: 1. Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş - 350 de ani de la trecerea în veşnicie, Editura Diecezană, Caransebeş, 2006, 108 pagini; 2. Episcopul Miron Cristea (1910-1919). Pastorale, ordine circulare şi corespondenţă administrativă, Editura Diecezană, Caransebeş, 2007, 198 pagini; 3. Mărturisire şi devenire în Episcopia Caransebeşului - studii de istorie bisericească, Caransebeş, 2010, 180 pagini; 4. Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române din Banat cu Biserica Ortodoxă Sârbă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Editura Presa Universitară Clujeană, 2013, 403 pagini şi 5 planşe.

Coautor la volumele: 1. Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe din Caransebeş, Editura Brumar, Timişoara, 2007; 2. Biserica Naşterea Sf. Ioan Botezătorul din Caransebeş, Editura Brumar, Timişoara 2008, 102 pagini; 3. Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeş, necropolă a personalităţilor de seamă din Banat, Editura Diecezană, Caransebeş, 2008, 175 pagini; 4. Catedrala Învierea Domnului din Caransebeş - de la ideal la realizare, Editura Diecezană, Caransebeş, 2010; 5. Parohiile Eparhiei Caransebeşului, Editura Diecezană, Caransebeş, 2012, 502 pagini; 6. Repertoriul troiţelor şi crucilor din Eparhia Caransebeşului, Editura Episcopiei Caransebeşului, 2013, 246 pagini.

Studii:

Peste 40 de studii de Patrologie şi Istorie Bisericească în reviste bisericeşti şi în volumele unor simpozioane naţionale şi internaţionale, dintre care amintim: Episcopul Ioan Popasu în conştiinţa caransebeşenilor - aspecte pastorale şi filantropice, în volumul Istorie şi spiritualitate în Episcopia Caransebeşului, Editura Diecezană, Caransebeş, 2008, p. 12-19; Cele trei candidaturi ale protosinghelului dr. Iosif Iuliu Olariu pentru ocuparea scaunului de episcop al Caransebeşului în volumul Rugăciune şi Teologie, Editura Diecezană, Caransebeş, 2009; Episcopul Iosif Traian Bădescu şi Orşova (1920-1933), în volumul Mehedinţi, Istorie, Cultură şi Spiritualitate, Drobeta Turnu Severin pag. 335-346; Scurt istoric al Episcopiei Caransebeşului, în Calendarul Românului 2007, Editura Diecezană, Caransebeş, 2006; Momente de răscruce în Eparhia Caransebeşului: Arhiereul Filaret Musta (1839-1930), în Calendarul Românului 2008, Editura Diecezană, Caransebeş, 2007, p. 155-159; Arhiereul Filaret Musta - micro biografie, în Calendarul Românului 2009, Editura Diecezană Caransebeş, 2008, p. 152-160; Episcopul Miron Cristea. Evenimente premergătoare alegerii întru mitropolit primat, în Calendarul Românului pe 2010, Editura Episcopiei Caransebeşului, Caransebeş, 2009, p. 167-172; Exigenţele familiei creştine în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Calendarul Românului pe 2011, Editura Episcopiei Caransebeşului, Caransebeş, 2010, p. 143-152; Taina Botezului în Didahiile Sfântului Antim Ivireanul, în Calendarul Românului pe 2012, Editura Episcopiei Caransebeşului, Caransebeş, 2011, p. 147-155; Organizarea administrativ-bisericească a Eparhiei Caransebeşului după instalarea episcopului Miron Cristea, în vol. Simpozionului internaţional Credinţă şi mărturisire, Editura Episcopiei Caransebeşului, Caransebeş 2010, p. 13-20; Întronizarea episcopului Veniamin Nistor în scaunul vlădicesc al Caransebeşului, în vol. Simpozionului internaţional Taină şi mărturisire, Editura Episcopiei Caransebeşului, Caransebeş 2011, p. 15-25; Acţiunile românilor din Transilvania şi Banat pentru separarea ierarhică de Biserica sârbă. Sinodul de la Carloviţ (1864-1865), în "Mitropolia Olteniei", Anul LXIII, nr. 1-4, ianuarie-aprilie, 2011, p. 28-54; Sfânta Scriptură în formulările doctrinare ale primelor două sinoade ecumenice, în "Ortodoxia", Seria a II-a, anul III, nr. 2, aprilie-iunie 2011, Bucureşti, p. 13-28; Legături între Biserica din Banat şi Biserica Sârbă până în secolul al XIX-lea în revista "Piramida", numărul 4, anul II, 2012, Editura Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Zrenianin, Serbia, p.18-37; Vlahii sud-dunăreni în scrierile istoricului Silviu Dragomir, în vol. "Mehedinţi, istorie, cultură şi spiritualitate", Editura Universitaria, Craiova, 2012, p. 308-314; Comemorări ale Mitropolitului Andrei Şaguna în Episcopia Caransebeşului, în vol. Simpozionului internaţional Taină şi comuniune, Editura Episcopiei Caransebeşului, Caransebeş 2012; Banatul istoric în scrierile lui Silviu Dragomir, în vol. Silviu Dragomir (1888-1962) - 50 de ani de la trecerea în veşnicie, Editura Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2012, p. 104-113; Preotul profesor Liviu Stan şi problema înfiinţării Episcopiei Timişoarei, în vol. Dreptul canonic în viaţa Bisericii. In memoriam Preot prof. dr. Liviu Stan (1910-1973), Editura Reîntregirea a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Alba Iulia, 2013, p. 29-40; Profesori de seamă ai învăţământului teologic din Caransebeş, pioneri ai teologiei româneşti, în vol. "Vocaţie şi misiune în Biserica lui Hristos", Editura Diecezană, Caransebeş, 2009, p. 30-38; Episcopia Ortodoxă Sârbă a Timişoarei (1850-1900). Elemente de organizare administrativ-bisericească, la Simpozionul teologic naţional Tradiție şi modernitate în mărturisirea credinței. 100 de ani de la sfințirea Bisericii Sfântului Ilie-Fabric din Timișoara, organizat de Arhiepiscopia Timişoarei, Timişoara, 10 octombrie 2013; Teologia Crucii la Părintele Dumitru Stăniloae Stăniloae, la Simpozionul internaţional Mărturisire, cinstire şi recunoştinţă, organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei, Drobeta Turnu Severin, 3-5 iunie 2013; Teologia suferinţei la Sfântului Vasile cel Mare, la Simpozionul ştiinţific internaţional Suferinţă şi terapie - perspective teologice, organizat de Episcopia Devei şi Hunedoarei, Deva, 17-18 noiembrie 2012; Manifestarea libertăţii religioase a românilor bănăţeni prin separaţia ierarhică (1865-1870), susţinută la Simpozionul internaţional Libertate şi constrângere religioasă - repere istorico-teologice, organizat de Episcopia Devei şi Hunedoarei, Deva, 17-18 octombrie 2013; Santi Constantino ed Elena-Apostoli del Cristianesimo. Editto di Milano (313), Acta Musei Caransebesiensis - Tibiscum S. N. Caransebes, nr. 3/2013, editura Mega, Cluj Napoca, p. 13-19.

Articole tematice şi pastorale în diverse reviste bisericeşti, peste 30 la număr.

Peste 20 de participări la simpozioane de teologie cu incidenţă naţională şi internaţională: Amintim simpozioanele din anul 2014: Episcopul Emilian Birdaş. Precizări cu privire la reactivarea Episcopiei Caransebeşului, la Simpozionul Internaţional "Taină şi mărturisire", Caransebeş, 28-28 aprilie 2014; Sfârşitul domniei Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Context internaţional, la Simpozionul organizat de Facultatea de Teologie din Arad, iunie, 2014; Cultura şi Biserica Ortodoxă în timpul domniei Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, la Simpozionul "Mehedinţi. Istorie, cultură şi spiritualitate", Drobeta Turnu Severin, iunie 2014; Dinamica unităţii Bisericii. Euharistia şi Episcopul, la Simpozionul internaţional "Comunicare şi cuminecare", Deva, 27 iunie 2014; Acţiuni trenante al despărţirii ierarhice româno-sârbe. Procesul mănăstirilor la începutul secolului al XX-lea. Documente inedite, la Simpozionul internaţional "Banatul. Istorie şi multiculturalitate", Zrenianin, Serbia, 12 iulie 2014. Domnitorii Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu cel Sfânt. Prezenţe culturale în Banat, la Simpozionul Internațional "Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu-ocrotitori ai Neamului și ai Bisericii strămoșești", Baia de Aramă, 1-2 septembrie 2014.

Conferinţe în ţară şi străinătate. Amintim conferinţele duhovniceşti organizate în Caransebeş, Reşiţa, Arad, dar şi conferinţa ştiinţifică susţinută în 22 septembrie 2014, în sala de festivităţi a Episcopiei de Nikšić - Muntenegru, conferinţă cu tema: Trei secole de la martiriul Sfinților Brâncoveni (1714-2014).')

Activitatea didactică

  • 2001-2005 - lector universitar pentru disciplinele Patrologie şi Formare Duhovnicească la Departamentul de Teologie din Timişoara;
  • 2006-2013 - lector universitar pentru disciplinele Patrologie şi Teologie Liturgică la Secţia de Teologie din Caransebeş;
  • 2014 - conferenţiar universitar pentru disciplinele Patrologie şi Istoria Bisericii Universalela Secţia de Teologie din Caransebeş.
  • 2012-2014 - lector universitar pentru disciplina Istoria Bisericii Universale la Facultatea de Teologie "Ilarion V. Felea" din Arad.

Sumar al activităţii chiriarhale în Episcopia Caransebeșului

Sub aspect pastoral-misionar:

  • slujirea (cel puţin o dată) a Sfintei Liturghii la cele 282 de sfinte altare din episcopie (mănăstiri, parohii, filii, capele, centre sociale);
  • târnosirea a 44 de biserici vechi, netârnosite niciodată, unele cu peste 200 de ani de existenţă;
  • târnosirea a 26 de noi biserici în eparhie (biserici, capele, paraclise);
  • binecuvântarea lucrărilor de restaurarea și reamenajarea a 134 de biserici;
  • hirotonia a 150 de clerici pentru mănăstirile, parohiile, unitățile misionar-filantropice și școlare din eparhie;
  • acordarea a 108 ordine eparhiale pentru implicarea în viața pastoral-misionară a eparhiei;
  • acordarea a 227 de distincții clerului (arhimandrit, protosinghel, sachelar, iconom, iconom stavrofor și arhidiacon) în semn de apreciere și răsplătire a activității desfășurate;
  • înființarea Biroului de presă și relații mass-media al eparhiei;
  • achiziționrea a două frecvențe radio și a echipamentului necesar pentru transmiterea emisiunilor Radio Trinitas în municipiile Reșița și Caransebeș;
  • înființarea oficiului canonico-juridic al eparhiei.

Sub aspect administrativ-bisericesc:

  • Înfiinţarea a patru aşezăminte monahale (Schitul Sf. Dionisie Exiguul din localitatea Bucova, Schitul Sf. Atanasie al Atonului şi Naşterea Maicii Domnului din localitatea Ineleţ, Aşezământul medical creştin din localitatea Marga şi Aşezământul monahal-social din localitatea Bozovici);
  • reorganizarea Episcopiei Caransebeşului prin înfiinţarea de noi sectoare de activitate, rearondarea parohiilor şi a protopopiatelor;
  • înfiinţarea unui număr de 19 centre pastoral-misionare, pentru o mai bună activitate bisericească şi conlucrare la nivelul parohiilor apropiate geografic;
  • înființarea a 21 de parohii noi;
  • crearea unei noi categorii de unităţi bisericeşti la nivelul Episcopiei Caransebeşului, respectiv categoria misionară (pentru a se dinamiza viaţa pastoral-misionară), parohii ce au fost ajutate financiar de către Centrul Eparhial, de oficiile protopopeşti şi alte parohii urbane mari cu care acestea au fost "înfrăţite";
  • înfiinţarea unui Centru de formare profesională/perfecţionare şi a patru centre de lucru, în cadrul Proiectului finanţat din fonduri europene "Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional" şi organizarea de cursuri gratuite pentru angajaţii Centrului Eparhial şi ai celor patru protopopiate, implicaţi în valorificarea patrimoniului cultural bisericesc.

Sub aspect cultural:

  • revista eparhială Foaia Diecezană a fost adaptată cerinţelor cititorilor, atât în conţinut cât şi în grafică;
  • reluarea apariţiei anuarului "Calendarul Românului", publicaţie istorică a Episcopiei Caransebeşului;
  • tipărirea a 61 de cărţi de teologie, istorie bisericească şi albume de artă în Editura Episcopiei Caransebeşului;
  • transferul Seminarului Teologic "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş din clădirile proprietatea episcopiei, alăturate Centrul Eparhial, în incinta bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Caransebeş, unde s-a realizat o infrastructură corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii administrativ-didactice a învăţământului religios seminarial;
  • sprijinirea substanţială a activităţii seminarului prin importante sume de bani (peste 200.000 RON anual) şi a Secţiei de Teologie din Caransebeş, dependentă de Universitatea "Eftimie Murgu" din Reşiţa;
  • statornicirea unor importante manifestări duhovniceşti, ştiinţifice şi cultural-artistice, care se desfăşoară anual în ediţii (Zilele Credinţei şi Culturii în Episcopia Caransebeşului cu opt ediţii realizate, simpozion teologic internaţional cu opt ediţii realizate, expoziţii tematice, festivaluri corale pentru copii şi adulţi, festival de poezie în grai bănățean, prezentări de tradiţii religioase şi folclorice din Banat, toate acestea cu desfăşurare anuală sau bianuală). La acestea se adaugă şi Pelerinajul la Crucea de pe Muntele Mic, desfăşurat în fiecare an în ziua de prăznuire a Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie, pelerinaj ajuns la ediţia a noua;
  • înregistrarea în format electronic a cărţilor din Biblioteca Eparhiei Caransebeşului şi demararea lucrărilor de amenajare a unui nou sediu şi a unei săli de lectură după standarde moderne;
  • dezvoltarea Arhivei Episcopiei Caransebeșului prin clasarea de noi fonduri arhivistice aparținătoare protopopiatelor istorice şi unor parohii. Este în curs de amenajare un nou sediu şi se are în vedere scanarea şi introducerea documentelor în format digitalizat;
  • evidenţierea patrimoniului cultural bisericesc prin restaurarea bisericilor monument istoric din Caransebeș şi din eparhie, înfiinţarea a două colecţii permanente de icoane vechi bănăţene: Colecţia de artă bisericească a Centrului Eparhial Caransebeş, în incinta Centrului Eparhial Caransebeş şi Colecţia de artă bisericească a Catedralei "Învierea Domnului" din Caransebeş, în demisolul Catedralei Episcopale "Învierea Domnului şi Sfântul Proroc Ilie Tezviteanul" din Caransebeş.
  • identificarea şi inventarierea obiectelor de patrimoniu din unităţile bisericeşti ale eparhiei, prin derularea proiectului european ,,Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional" (perioada 01.07.2010-31.03.2013), în parteneriat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei;
  • primirea titlului de cetățean de onoare al județului Caraș Severin, a 6 municipii și orașe și a 27 de comune din județul Caraș-Severin, în semn de apreciere pentru implicarea Episcopiei Caransebeșului în viaţa comunităţilor de credincioşi.

Sub aspect administrativ-economic:

  • înfiinţarea Departamentului Patrimoniu şi Construcţii Bisericeşti şi a Departamentului Comercial Diecezan;
  • înfiinţarea unui atelier de croitorie veşminte bisericeşti, a unui atelier de pictură icoane, şi a unui atelier de manufactură obiecte bisericeşti;
  • înfiinţarea a 7 noi magazine de obiecte bisericeşti;
  • definitivarea lucrărilor de construcţie şi amenajare la noua catedrală din Caransebeş;
  • amenajarea paraclisului de la demisolul noii catedrale episcopale;
  • refacerea interiorului Centrului Eparhial, recompartimentarea birourilor şi dotarea lor cu mobilier şi obiecte tehnice corespunzătoare muncii administrativ-bisericeşti (după mutarea din spaţiu a seminarului) şi amenajarea incintei Episcopiei Caransebeșului;
  • construirea a 26 de noi biserici, capele şcolare şi spitalicești;
  • susţinerea şi supravegherea a 218 lucrări de reamenajare a bisericilor din eparhie (reparaţii interioare şi exterioare, restaurare de pictură sau pictură nouă);
  • susţinerea şi supravegherea construirii sau achiziţionării a 8 case parohiale;
  • aprobarea de fonduri guvernamentale (2.800.000 RON) şi demararea unui amplu proiect de restaurare a Centrului Eparhial Caransebeș, începând cu luna noiembrie a anului 2014.

Sub aspect social-filantropic:

  • înființarea Sectorului social-misionar;
  • înfiinţarea Asociaților "Ioan Popasu", "Filaret Musta" şi "Sfânta Ecaterina";
  • înființarea Complexului de Servicii Sociale "Sfântul Vasile cel Mare", cu următoarele componente: Centru de zi pentru copii şcolari (cu o capacitate de 50 de locuri), Centru de igienă pentru mamă şi copil (centrul de tip rezidenţial care poate găzdui 10 cupluri mamă-copil);
  • amenajarea și sfințirea capelei cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, în incinta Complexului de Servicii Sociale "Sfântul Vasile cel Mare";
  • înființarea Centrului Social Filantropic "Arhiereu Filaret Musta" ce funcţionează pe lângă parohia "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", Caransebeş, cu următoarele servicii sociale: Masa pe roţi pentru bătrâni (pentru 40 de bătrâni cu venituri mici şi care se deplasează cu greutate), Spălătorie socială (pentru 70 de persoane vârstnice), Centru de zi pentru copii "Sfântul Apostol Andrei" (15 de copii), Sala de mese de la sediul Femeilor Ortodoxe(24 de elevi cu probleme sociale beneficiază de masa de prânz), Şcoala Duminicală (15 locuri), Centru de întâlniri pentru tineri;
  • înființarea Centrului de zi al Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Oraviţa (20 de beneficiari);
  • înființarea în colaborare cu Consiliul Județean Caraș Severin a Centrului rezidenţial de urgenţă pentru persoane fără adăpost din Caransebeş;
  • înființarea Centrului de servicii comunitare "Sfântul Nicolae", Mehadia (20 beneficiari);
  • înființarea Centrul de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului;
  • înființarea Centrului de Incluziune Socială, care funcţionează în cadrul Complexului Social "Sfântul Vasile cel Mare";
  • înființarea în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș Severin a Căminului pentru bătrâni Sfinții Împărați Constantin și Elena, în incinta Complexului de Servicii Sociale Sfântul Vasile cel Mare;
  • înființarea Centrului social şi pentru activităţi cu tineretul "Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina"Oraviţa cu programele sociale: Centru after-school (pentru 15 copii) şi Atelier de icoane din semințe;
  • amenajarea și sfințirea capelei Sfântul Mare Mucenic Pantelimon de la Spitalului Orășenesc Oravița;
  • Înființarea Centrului de zi al Parohiei "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Moldova Nouă;
  • înființarea Centrului de zi "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" - Anina;
  • înființarea Aşezământului social-eclesial "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", Bocşa Română;
  • înființarea Băncii de Alimente pentru situații de Urgență în Protopopiatul Caransebeș;
  • reabilitarea Grădiniţei Sfânta Filofteea a Episcopiei Caransebeșului;
  • amenajarea și sfințirea paraclisului din incinta Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu;
  • înfiinţarea a 12 centre de tineret, atât în mediul urban cât și în mediul rural, centre care dezvoltă programe educative, culturale și artistice cu caracter duhovnicesc, parteneriate cu diverse instituții, voluntariat în Biserică (peste 200 de copii şi tineri).